Puteti sa imi spuneti si mie cum e cu sufletele care zbooara? Eu as indrazni sa va dezvalui ceva despre mine cea de acum si cea dintotdeauna, cand am nevoie de ajutor sa ma inteleg, sa ma accept…sa ma dumiresc daca inima mea bate calauzita fiind de dragoste si…fiecare bataie a ei isi cauta raspunsul? sau tacerea…? isi cauta perechea ? sau inima mea e cu totul altfel?
Zbor la mare inaltime, fara sa ating pamantul iar cand o fac este doar pentru a ma odihni si a ma gandi mai aproape de oameni . In rest sunt mai aproape de soare…acolo sus e cautarea mea . Asa pot sa ma cuprind , asa pot sa ma devin…zburand la mare inaltime , acolo unde arde soarele si unde razele lui, ca niste sageti, sunt mai dureroase decat orice arma de pe pamant. Ma strapung si ma lasa sa traiesc dupa…intens si cu dor…dor dupa ceva ce nu se vede, dupa ceva ce nici macar nu as putea sa ating ! doar pot fi atinsa…
De azi, diminetile nu vor mai fi niciodata la fel ca pana acum…Sa ma tem? sa ma plang? Sa ma bucur? Sa ma pregatesc? Sa accept? Sa ma accept? E un nou inceput acuma sau un sfarsit doar? Lumina alba e peste mintea mea…acolo e singuratate, nici macar un gand nu mai licareste …nici macar o tresarire, o urma de vis…o minune…o picatura de durere…o chemare catre cealalta parte care nu se arata…
Sagetile m-au ranit profund…nu pot sa ma redresez si nu pot anula din simturile mele impactul cu ele…sunt acolo ….oare o sa le pot vedea vreodata varfurile rosii de sangele inimii mele? O sa ma pot uita de aproape in ranile mele? Oare am ajuns sa le iubesc? Sa le accept? Sa le doresc nevindecate pentru ca sa nu mai astept nimic ?!...
Sufletul meu zboara…ma poarta dupa el , ma face praf…milioane de particule fine de praf…nici o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu